Adolescentul care și-a atacat profesoara de japoneză de la liceul Ion Creangă, reținut. El ar putea rămâne doar cu nota scăzută la purtare

de: Denisa Dudescu
06 04. 2023

Elevul în vârstă de 16 ani care a atacat, miercuri, o profesoară de japoneză de la liceul Ion Creangă din București a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar azi ar putea fi eliberat. Potrivit regulamentului școlar acesta s-ar putea alege pentru gestul său doar cu nota scăzută la purtare. Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a explicat pentru PlayTech.ro că agresiunea față de un profesor ar trebui să fie „asimilată exact cum este ultrajul asupra unui polițist.”

Ies la iveală noi detalii despre atacul care a avut loc ieri într-o sală de clasă de la liceul Ion Creangă. Elevul și-a anunțat intenția pe un grup de Whatsapp: „O omor?”, a scris acesta.

Elevii erau supărați că profesoara ar urma să le dea un test. Totodată, surse din anchetă au declarant pentru Playtech.ro că elevul suferea un episod depresiv. Până acum el nu mai fusese implicat în alte conflicte.

„A fost cu premeditare toată chestia asta și nu înțeleg de ce colegii săi nu au tras un semnal de alarmă, probabil au luat-o ca pe o glumă, dar iată că și-a pus în aplicare intenția care a fost una criminal”, a declarat Simion Hăncescu liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ pentru Playtech.ro.

Profesoara s-a ales cu răni ușoare

Din fericire profesoara de japoneză în vârstă de 26 de ani s-a ales cu o rană ușoară, iar azi ar putea fi externată. Totodată, agresorul care a fost reținut ieri pentru 24 de ore, iar azi ar putea fi eliberat.

În cadrul audierilor băiatul nu a avut o explicație pentru gestul său, fiind cerută și o expertiză psihiatrică. El are dublă cetățenie, română și turcă.

Elevul ar putea avea doar nota scăzută la purtare

Măsurile actuale pentru elevii cu un comportament problematic sunt „complet lipsite de eficiență”, iar elevul s-a putea alege doar cu nota scăzută la purtare.

„Școala nu are pârghii repet în afară de a scădea nota la purtare, însă este o măsură pe care o tratează cu zeflemea mulți elevi. În afară de scăderea notei la purtare nu există alte sancțiuni, mai ales că învățământul este obligatoriu. Da, dacă se întâmplă ca în urma cercetărilor se constată că a fost tentativă de omor este posibil să meargă într-un centru de detenție, însă fiind minor este puțin complicat. Are 16 ani. Singura pârghie pe care o are școala este să îi scadă nota la purtare pentru că mutarea disciplinară nu ajută cu nimic,un asemenea elev dacă îi dus la o altă școală nu ai rezolvat problema, muți problema în altă unitate de învățământ”, a declarant Simion Hăncescu pentru Playtech.ro.

De la 1 septembrie, potrivit  Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, elevii nu mai pot fi exmatriculați, cu excepția celor care urmează învățământul postliceal.

Măsura a fost criticată atunci de sindicaliștii din învățământ.

„Profesorii sunt lipsiți de apărare”

Noua lege trebuie să redea autoritatea profesiei didactice susține Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ într-un comunicat de presă. Aceasta solicită Guvernului să intensifice măsurile de prevenire a actelor de violență la nivelul unităților de învățământ și să înăsprească legislația în vigoare privind siguranța în unitățile de învățământ.

„Cadrele didactice sunt lipsite de apărare, iar unitățile de învățământ nu au instrumentele reale, necesare și concrete pentru a lua măsuri imediate și eficiente în situația unor violențe întreptate împotriva salariaților. Sancțiunile/măsurile actuale – precum mutarea disciplinară, scăderea notei la purtare (operabilă doar la sfârșitul anului școlar) – sunt complet lipsite de eficiență”, se arată în comunicat.

Este nevoie de psihologi și consilieri școlari

Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a mai explicat că este nevoie de asigurarea protecției în școli atât pentru profesori,cât și pentru elevi, însăeste nevoie și de mai mulți psihologi și consilieri școlari care să discute cu elevii.

„În alte țări există centre de reeducare. Sunt elevi care provin din familii destrămate, din familii care nu se ocupă de ei, iar școala este neputincioasă. Trebuie să se găsească o soluție pentru acești copii care  se comportă în felul acesta. Altfel vor ajunge în pușcărie. Pepiniera din pușcării este asigurată de acești copii care efectiv nu au niciun Dumnezeu”, a mai explicat Hăncescu.

Reacția Ministerului Educației, după 8 ore

Ministerul Educaţiei a reacționat miercuri seara, la aproape 8 ore de la eveniment și a anunțat într-un comunicat trimis jurnaliștilor acreditați că sunt în desfăşurare demersuri ale instituţiilor competente pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs agresiunea.

O reacție a venit și din partea ministrului Ligia Deca pe pagina sa de Facebook. Aceasta a condamnat incidentul, spunând că este un semnal de alarmă ce „se adaugă celorlalte situații care au atras atenția asupra importanței pe care trebuie să o acordăm siguranței în mediul școlar”.